create new post…

ascultam melodia asta

(clipul îmi place la nebunie)

şi mi-am zis să încerc nişte proză…

şi a ieşit asta:

create new post…

Eram cam distrusă în vara aia… îmi treceau o grămadă de căcaturi prin cap. Şi câte faze nasoale… nu ştiu cum de-am reuşit să-mi revin, nu ştiu cum am trecut peste, cum de nu am cedat… cred că eram cam la limită, oricum. Şi cel mai rău e că nu-mi prea puteam explica rahatul în care mă tot tăvăleam ca tâmpita. Şi de ce-o făceam, când puteam pur şi simplu să mă simt bine. Mi-era şi frică. Mi-era atât de frică, eram îngrozită. Şi aveam tot timpul câte un nod în gât. Când mă apucau momentele alea de panică pe stradă şi nu mai puteam respira. Îmi dădeau lacrimile, mă chinuiam să scot aerul care parcă mi se bloca în gât, în nas, şi, pana mea, toţi oamenii ăia care treceau pe lângă mine mă scoteau din sărite. Aş fi vrut să dispară toţi, să mă lase în pace… şi chiar dacă treceau la un metru, să zicem, de mine, aveam impresia că năvălesc aşa, că-mi invadează spaţiul, băi, mă torturau pur şi simplu. Mă oboseau mişcările lor. Nu puteam decât să scot un fel de grohăit în clipele alea, voiam să dispar pur şi simplu, voiam să mă ascund undeva…

În vara aia, pe la început, mi-am băgat o ţigară aprinsă în vagin. Voiam să fumez cu vaginul… jesus… mă aşezasem în faţa oglinzii cu picioarele desfăcute larg. La început îmi băgasem strugurelul de vişine. Pe urmă, mi-am dat cu strugurelul pe buze şi mi-am aprins o ţigară. Mă durea, mă sufoca ceva. Nu-mi puteam da seama, mă apucase brusc un fel de chestie oribilă care mă făcea să urlu, dar nu puteam să urlu… şi mi-am băgat filtrul în vagin. Fumul ieşea normal. Am scos ţigara. Am fumat. În timp ce cu cealaltă mână mă mângâiam. eram cu nervii întinşi. Aş fi putut sparge ceva, poate că mă mai eliberam. Dar n-am spart nimic. Am căutat o lamă. M-am mângâiat cu lama pe labii, dar doar atât. N-am putut să mă tai sau ceva. Mi-am tras chiloţii pe mine. M-am aşezat pe canapea şi starea mi s-a înrăutăţit. Mă durea atât de tare şi mă tortura chestia asta în ultimul hal. Şi mi-am înfipt lama în venă. Am început să plâng, să tremur. Tremuram ca o posedată. Şi mi s-a făcut frică şi m-a luat ameţeala. Am căutat o batistă cu care să opresc sângele. M-am ridicat cu greu, pentru că tremuram, am alunecat. Ce pula mea înseamnă asta! Ce pula mea viaţă de căcat mai e şi asta. De ce pula mea nu mă lasă în pace. m-am împiedicat de scaunul pe care-mi ţineam hainele. Am început să mă înjur pe mine pe urmă. Aş fi vrut să te văd pe tine, aveam nevoie de tine. Nu mai mă puteam suporta, mi se făcuse silă de porcăriile la care mă supuneam. Jesus, în ce hal tremuram. Mi se făcuse milă de mine, pana mea, de parcă eram o altă fiinţă care o privea pe nenorocita aia mică şi chinuită, parcă eram un fel de înţelept care ştia că poţi trăi şi fără durere numai că trebuie să ai puţină răbdare şi să-i laşi pe ceilalţi să te iubească, să nu te mai opui. Şi mă gândeam la tine şi-mi simţeam sufletul sfâşiat, pentru că te iubeam şi voiam să ne fie bine, să fim ok, să mă scapi de căcaturile astea…

…

s-a aşezat în patru labe şi a început să latre spre curţile oamenilor. Era mai mult un hăulit decât un lătrat. Pletele şi-aşa destul de încurcate se legănau într-o mică băltoacă. Jesus fuck! Era atât de beată încât mă scotea din sărite şi mă amuza în acelaşi timp. Cum dracu să te faci în halul ăla de la două, trei beri?!

- Iubitule, sunt beată pulă?

- Da, iubito, eşti beată pulă. Te rog, ridică-te! Uite, te loveşti la genunchi… te rog, hai, nu mai face gălăgie…

- da’ latră la noi, jigodiile astea…

- lasă, lasă, hai, ne prinde dracu garda, te rog, uite, mergem în parc.

- da, da, vreau să ţi-o sug, iubitule…

- of, doamne, eşti tu în stare?, uită-te în ce hal eşti, hai, ridică-te

- ce pula mea pavaj e ăsta… pula mea

- ce vulgară eşti, gata, mergem acum, da?, hai, uşurel…

Şi tot aşa până în parc. Credeam că o să ajungem acolo abia dimineaţa, la halul în care mergea. Mergea e greşit spus, era mai mult o combinaţie de alunecări, tăvăliri, împleticiri, staţionări. Mă simţeam ca o cârjă. Şi ea era teribil de greoaie, era ca un şifonier pe care te chinui să-l bagi pe uşa de la intrare până te apucă spumele şi constaţi că trebuie să scoţi uşa, cu tot cu tocărie, să-l poţi trece de pe palier în casă. Dar noaptea era frumoasă. Liniştită. Cum sunt nopţile de vară după o ploaie de vară. Luna parcă înnebunise, aşa de tare strălucea.

Tot drumul a cântat. A cântat şi când am ajuns în parc. A continuat să cânte până am ajuns la un copac mai ferit; acolo s-a oprit puţin doar cât să mă desfacă la pantaloni şi să alunece. Cred că s-a frecat destul de rău cu spatele de pomul ăla. Jesus, mă uitam la ea în ce hal era şi mi-era şi ruşine. Mă excitase. Mă întrebam dacă sunt un animal. Mă chinuiam, voiam să mă abţin, dar corpul nu mă asculta.

- Iubito, hei, nu putem s-o facem, eşti prea beată, mă simt nasol, eşti beată şi parcă aş abuza de tine, aşa mă simt. Hai să stăm un pic.

- ete, fleoşc! Pot s-o fac, sunt în stare, ce, nu mă crezi, uite, pot să-mi dau singură pantalonii jos…

Păi, ce, a apucat?… mă mir cum de nu a căzut în cap…

- pot să-mi duc piciorul după ceafă, iubitule… vino-încoace, vreau să te pup, vreau să ţi-o sug. Ţip!

Şi a ţipat. Nu foarte mult, nici foarte tare. I-am băgat limba pe gât s-o mulţumesc. Am lipit-o de pom. Sau poate s-a rezemat ea. Avea pantalonii scurţi lăsaţi de capul lor, pe la glezne. Şi eu nu mai puteam, simţeam că explodez dacă nu ne-o tragem şi că sunt un ticălos dacă o s-o facem. La un moment dat i s-au înmuiat picioarele şi a alunecat. A căzut în fund. M-a prins de mijloc şi a început să tragă cu dinţii de pantalonii mei. Am lăsat-o să facă ce vrea. Mi-a luat-o în gură şi-a morfolit-o într-un fel cam cretin. Pe urmă, pur şi simplu a scuipat-o şi mi-a zis că vrea să facă pipi…

Am ţinut-o eu că mi-era că o să cadă. După asta nu m-a mai interesat. Am împins-o în pom şi ne-am tras-o. era prea mult pentru mine. Nu mai puteam să mă stăpânesc. M-a lăsat să i-o ling.

Mă apucase un fel de furie realizând că tot ce trebuie să facă e să se-mebete ca porcu’, altfel o apucau crizele, nu se putea, trebuia să-mi strice cheful de fiecare dată…

- de ce mă, de ce, spune, de ce nu vrei? De ce nu mă laşi? Îmi place, nu-nţelegi că-mi place! Lasă-mă, nu te mai împotrivi atâta. Jesus fuck, ce sălbatică eşti… lasă-mă să ţi-o ling, să ţi-o mozolesc, să te fac să urli, să leşini… aşa mă rugam de ea mai mereu. Naiba ştie de ce tot ridica barieră după barieră când venea vorba de asta….

Ne-o trăgeam şi a început iar să cânte. A cântat până ce am terminat şi după…

…

Mai ţii minte când am făcut-o prima oară în maşină? aveam blugii ăia care-mi plăceau dar atunci mi-am dat seama cât erau de incomozi.

- Băi, beibi, hai s-o facem în maşină, vrei? Mi-a plăcut strada pe care am ales-o. cu macadam şi pomi. În faţa bibilotecii. Ştii, la început mi-era puţin teamă, o teamă cam amuzată, că-mi venea în cap faza aia cu soldaţii… n-o ştii?, era un pluton care mărşăluia într-o dimineaţă, pe la cetate, şi încă nu se luminase afară. Şi au ajuns lângă o maşină care se tot zgâlţâia. Atunci solăţoii au început să se amuze, dar comandantul sau ce dracu grad o fi avut ăla de-i supraveghea, le-a ordonat să tacă dracului. Şi s-a dus el uşurel, uşurel, pe vârfuri, până la maşină. S-a uitat înăuntru, pe furiş, şi i-a chemat pe-ăia, i-a pus să înconjoare maşina, în cea mai deplină linişte, pe urmă le-a şoptit „la ordinul meu, aprindeţi toţi lanternele şi vă miraţi, da?”. S-au aranjat ăia, maşina continua să se zgâlţâie în draci şi-atunci, cu tonul cel mai tunător „companie, miraţi-vă!” şi-ăia „oaaaaaaa” .

Îţi dai seama, mă gândeam atunci la faza asta… până să începem sau chiar puţin după ce am început, nu mai ţin bine minte… frate!… ce chestie… eram transpiraţi leoarcă. Geamurile erau acoperite de tot aburul ăla care ieşea din noi. Cred că şi maşina noastră s-a zgâlţâit, cui îi mai păsa… oricum, ne-am cam chinuit, nu-i aşa?… dar a fost super. Pe urmă, am ieşit la o tigară, ne-am aşezat pe bordură, lângă flori. Gâfâiam. În timp ce gâfâiam, m-am excitat iarăşi. Şi am mai făcut-o încă o dată. În maşină mirosea a futai. Îmi place mirosul de futai pe care îl emanăm. Mă excită. Încâlceala aia de sâni, picioare, mâini, păr, nu ştiu, mi s-a părut ceva atât de intim şi pasionant, şi m-am simţit atât de bine, de fapt, m-am simţit excelent, eram pusă pe şotii, nu mă mai temeam nici de dracu, cu toate că tu erai un picuţ stresat, dar pielea ta… îmi plăcea atât de mult să o mângâi, să o muşc, să te strâng tare, tare, să ne strivim.

Trebuie să mai încercăm, nu crezi?

…

Hmmm… de câteva ori ne-am luat la trântă. Frate, e destul de puternică. E alunecoasă. Flexibilă. Scapă de fiecare dată din strânsoare. Dar e incitant. Ne fugărim, ne trântim, ne împingem… am luat-o de picioare şi am târât-o din sufragerie până în dormitor. Şi, nu ştiu, e senzaţia aia de putere, de nebunie, de furie. Şi aş fi dat în ea. Şi ea în mine. Şi pe urmă să ne futem ca doi disperaţi. Nu ştiu, trece cam prea mult fără s-o facem. Mă scoate din minţi.

…

mi-e frică de viitor… cred că dacă se mai întâmplă ceva aiurea, dacă lucrurile mai continuă să iasă pe dos, aş înnebuni. Nu ştiu cât mai am până acolo… nu te vreau decât pe tine. Şi mi-e frică. Sunt la pământ. Ţi-am făcut atâtea figuri, te-am rănit de atâtea ori, şi tu ai rămas. De fiecare dată. Cât o să mai rămâi? Cât o să mai ţină?

Nu ştiu de unde am atâta furie, atâta ură… nu ştiu de ce îmi vine să te lovesc când ne certăm… şi regret, doamne, nu mă pot suporta. De ce nu pot să mă abţin, de ce? de ce… un căcat de femeie ca mine, de unde căcat atât de multă furie, unde încape, de unde vine toată suferinţa asta? De ce nu trece?…

Ştii, îmi dau seama când greşesc. Realizez când sunt tâmpită şi cretină. Şi în mine, unde tu nu poţi vedea, undeva în mintea asta, în sufletul ăsta, în măruntaiele astea jalnice, undeva în întunericul ăsta, în timp ce te lovesc, în timp ce urlu şi înjur şi spun numai aberaţii, înăuntru mă privesc şi-mi dau seama cât de mizerabilă sunt. Am nevoie de ajutor, ştii… încerc şi singură, dar nu-mi iese. Şi Înăuntru e o femeie îngrozită care nu vrea să te piardă. O femeie care te iubeşte.

sunt un pic disperată, ştii…

…

mă enervează o femeie sălbatică pe care nu pot să o ascund într-o femeie care ar putea să uite toate căcaturile astea…

 

…

 

Am încercat să mi-o imaginez în timp ce îmi povestea că se duce să se pişe, după ce ţine o grămadă, şi până la urmă îşi spune „pula mea, mă piş pe mine, nu mai pot” … şi trece pe lângă cei doi bătrâni decrepiţi şi împuţiţi care stau de vorbă la masa de lângă baie şi, când intră, vorbesc dar îşi ciulesc urechile să audă jetul ăla care iese din ea. Jesus fuck! Şi ei îi vine să-i scuipe de fiecare dată pe boşorogii ăia doi. Nu vreau să o mai las acolo…

….

 

No Comments Yet

nici un comentariu până acum

Comentarii RSS URI identificator TrackBack