m-am tăiat la deget în timp ce încercam să
feliez şunculiţa
voiam
în special partea cu mai multă carne
mi-era aşa de foame că m-am trezit
vorbind cu el şi el încerca să mă liniştească hai acum zicea masa e aproape gata murăturile pâinea piperul şi am văzut
câteva pete de sânge pe bucăţica cea mai delicioasă şi
alte câteva pe tocătorul de lemn
…
am şi eu o întrebare: să scot “masa e aproape gata murăturile pâinea piperu”? dar mă gândeam aşa la pofta de mâncare românească… hmm. piperu nu e mâncare românească, da e bun, adică fără el nu. piperu e condiment. şi şunca aia afumată făcută de mama şi tata la ţară e demenţială. murăturile trebuie să fie şi ele bune, să se ridice la înălţimea şunculiţei şi de asemenea şi pâinea, în special coaja, mai ales colţul.
nu ştiu, eu le-aş lăsa, ce să fac?
să mai zic şi de sare? că eu cu sarea sunt ca o disperată. şi de muştar?
1 comentariu
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
Lasa-le! Senzatia e asa faina ca e vizuala, olfactiva si gustativa (eu deja salivez). Plus ca, bine zici: fara piper nu, si colturile de piine sunt delicioase
In alta (dez)ordine de idei, foarte fain blogul asta al tau. Probabil nu l-as fi cautat daca nu era “No name fest”.