mă întorc acasă şi sub piele
carnea se zbate mai tare decât oceanul pe furtună
mă întorc acasă cu cerul stă înghesuit în mine
speriat de oamenii şi zeii din structurile de rezistenţă
şi ajung într-un sfârşit
cu picioarele umflate cu ochii îngropaţi în ciment
mă aşez lângă tine lângă gesturile tale
pe care le-ai congelat special
şi împreună lăsăm trupurile să amorţească
ca două obiecte peste care se aşterne praful
sub piele aceeaşi luptă şi carnea tremură în cuvinte
pline de forţă în fraze întregi care se topesc
deja pericolul a trecut e târziu
noaptea îşi urmează cursul
stăm cuminţi ca două greşeli ca două titluri de ziar
fără importanţă şi adormim fără să realizăm că
moartea a mai furat câte ceva
3 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
stii la ce m-am dus cu gandul in timp ce citeam poemul? la o coregrafie consonanta cu ce se simte in poem…cum ar fi?hm….
fain poem liviusha. aici “cu” trebuie înlocuit cu “şi”…cred: “mă întorc acasă cu cerul stă”
iar de aici: “şi ajung într-un sfârşit”…, tot “şi” poate lipsi liniştit…:)
atmosfera de cotidian dezolant e bine conturată, un pic de ” sugar free” amoros, finalul percutant cu dric la poartă, toate subliniază marile noastre repere cosmice, neschimbate şi mereu altele: dragostea şi moartea…per total un poem marca livia ştefan…pe deplin reuşit. Felicitări.
Apropo de…altceva dacă treci pe la http://phoemia.blogspot.com/
ai să vezi că toţi facem cîte un site sau o revistă nouă o fi vreun sindrom?
Acceptăm şi noi colaborări ptr. proiectul unui nou sait literar. Ai să vezi că eşti trecută la blogroll şi aştept reciproca trecere de la tine (altfel te dau cu delete de nu te vezi)…:)
amical , de cursă Long Play,
de zbor de înnotat pe jos,
george cel asztalos
imi place mult partea asta
“stăm cuminţi ca două greşeli ca două titluri de ziar
fără importanţă şi adormim”
mi-ar fi placut poema sa se opreasca acolo. si e dementiala melodia. este absolut superba si perfecta aici. o sa o pun si eu la mine pe blog, uracioaso;)
pupacim